Cere-i șefului o mărire de salariu: iată de ce vei avea nevoie de mai mulți bani, pentru a trăi decent, în următoarele luni

de: Mădălina Bahrim
22 02. 2022

Angajații români ar trebui să facă tot posibilul să primească un salariu mai mare în perioada imediat următoare, pentru a-și putea menține puterea de cumpărare din prezent. Cele mai recente previziuni economice arată că, în doar câteva luni, rata anuală a inflației va ajunge la două cifre procentuale.

Pentru cei nefamiliarizați cu terminologia economică, rata inflației se traduce, simplu, prin scumpiri, devalorizarea banilor și scăderea puterii de cumpărare. Mai știi, în anii 2000 câte cumpărai cu o bancnotă de 10.000 de lei vechi (1 leu nou)? Ei, bine, astăzi nici măcar o franzelă nu poți achiziționa de la o brutărie din provincie. Asta înseamnă inflație și devalorizare. Pe termen lung, desigur că e o evoluție firească. Dar ce facem când, de la o lună la alta, banii noștri ne permit să achiziționăm tot mai puține? Avem nevoie de mai mulți bani, desigur!

BNR vine cu vești rele

Dacă nu ești convins de ceea ce urmează, Banca Națională a României ne explică, foarte clar, că rata anuală a inflației va ajunge, în luna iunie, la un apogeu. Vorbim despre un nivel de 11,2%.

Important de menționat este că economiștii BNR conturau un scenariu de 8,6% în proiecţia precedentă.

„În ceea ce priveşte evoluţiile macroeconomice viitoare, membrii Consiliului au discutat îndelung noul scenariu de prognoză, arătând că, în contextul datelor disponibile şi al reglementărilor în vigoare, acesta evidenţiază o înrăutăţire considerabilă a perspectivei inflaţiei, aproape exclusiv pe termen scurt.

Astfel, rata anuală a inflaţiei este aşteptată să-şi accentueze puternic creşterea în trimestrul II 2022 – până la 11,2% în iunie, comparativ cu 8,6% în proiecţia precedentă -, şi să descrească doar gradual pe parcursul următoarelor trei trimestre, pe o traiectorie mult superioară celei previzionate anterior, rămânând în decembrie 2022 la 9,6%, faţă de 5,9% în prognoza precedentă.

Ea este însă aşteptată să cunoască o ajustare descendentă relativ abruptă în prima parte a anului viitor, pe fondul unor ample efecte de bază, şi să reintre în trimestrul IV 2023 în interiorul intervalului ţintei, doar uşor mai târziu decât s-a anticipat anterior, coborând în decembrie la 3,2%, marginal sub nivelul indicat de prognoza din noiembrie 2021”, arată BNR, în minuta şedinţei de politică monetară care s-a desfăşurat în 9 februarie 2022.

Prin urmare, ar fi indicat să încerci să-ți majorezi veniturile, pentru a-ți putea menține nivelul de trai. O altă variantă este, desigur, să economisești, însă pentru persoanele care deja au renunțat la orice fel de răsfăț, această ultimă soluție nu îi ajută cu absolut nimic.